vineri, 3 aprilie 2009

Portretul libidinosului


Voi începe prin a schiţa portretul femeii libidinoase, pentru că ea e în minoritate . O femeie poate deveni libidinoasă dacă este celebră, bătrână şi bogată. Abia atunci are curajul să abordeze un bărbat mult mai tânăr decat ea, care nu da niciun semn că ar fi interesat de o posibilă idilă. Aceasta insistă până devine libidioasa. A doua categorie de libidinoasă este fosta iubită. De râie scapi mai uşor decât de ea. Ea devine libidinoasă prin telefoanele dese, prin sarutul forţat, prin tentativele de a agăţa alţi bărbaţi pentru a demonstra că ea e femeia fatală. Se pot transforma în libidinoase şi femeile bete, care fac mişcari lascive din şunci şi limbă în faţa barbatilor oripilati care n-au ochi pentru ele. Nu ştiu dacă să adaug nebunele la categoria libidinoaselor pentru că ele, bietele, n-au nicio vină. Era cât pe-aci să uit categoria profesoarelor universitare bătrâne care le cântă în strună studenţilor frumoşi ce le complimenteză, dar pe ele le-aş cataloga mai degrabă naive, decât libidioase. Pentru femei dragostea nu are vârstă, în sensul că ele pot iubi şi preţui idea de iubire pînă la adânci bătrâneţi. Ele păstrează scrisorile de dragoste în sertare care miros a trandafir, se uita la telenovele visând să se realizeze povestea altora de iubire, cea dintre Maribel şi Jose Armando. Până aici se întinde sexualitatea unei femei bătrâne şi, eventual, singure. Pentru un bărbat în vârstă, lucrurile nu stau la fel. Ei nu trebuie să fie bogaţi ca să aibă curaj să abordeze o fetiţă care le-ar putea fi lesne nepoată. Subcategoriile libidinoşilor bătrâni sunt prea multe, aşa că o să scriu doar câteva. Libidionsul sărac, bătrân şi inofensiv, care vine ,mirosind de cele mai mlte ori a alcool ştie una sau două poezii pe care ţi le recită, în timp ce-ţi pupa mâna asiduu. Îl regăseşti în vecinul alcoolic, în prietenul bunicului care a uitat că te ştie de când te-ai născut, în tovarăşul de călătorie din tren. Libidionsul sărac, bătrân şi periculos te pipăie cu neruşinare şi nici nu-şi doreşte să te cucerească pentru că e conştient că nu poate obţine nimic de la tine, decât cu forţa. Libidinosul bătrân al clasei de mijloc e convins că poate ameţi fetele cu parfumul lui Armani, cu plimbări în maşina lui Skoda sau Dacia Logan. Libidinosul clasei de mijloc promite multe, de la job la căsnicie, dorind să cucerească. El crede că este victimă în propria căsnicie, a ajuns un fel de şef după 30 de ani de muncă, are un boutique sau o tarabă în piaţă, sau de ce nu, chiar un magazin. Se consideră business man, influent şi important, ştie trei cuvinte în engleză şi ascultă când populară, când Kiss fm. Îl recunoştem uşor în şeful care are angajate cu fuste scurte, în profesorul care-şi duce elevele acasă, în funcţionarul public care apare la restaurant cu o „nepoată”. Libidinosul bătrân şi bogat despre care citim în presă scârbeşte doar femeile cu coloană vertebrală, pe restul le cumpără. El se transformă în victimă în faţa societăţii, femeia de lângă el fiind cea care profită de averea bietei fosile naive. Acesta din urmă poate fi oricum: cult, incult, prost, deştept, bine îmbrăcat, bolnav, întreţinut, dar cu siguranţă nu poate fi victimă inconştientă. Libidinosul tânăr e cel care te invita la dans şi din politeţe accepţi, apoi îi arăţi elegant că nu îl placi dar el insist în continuare să danseze cu tine. Următoarea melodie nu este blues, dar libidionosul tânăr te ia de mijloc şi te trage spre el, deşi îi explici clar că vrei să dansezi singură, că ai iubit, că te dezgustă. Îi poţi spune orice doreşti, nu vei scăpa de el prea uşor. Libidinosul tânăr poate fi bogat sau sărac, se comportă aproximativ la fel, doar că bogatul e şi mai sigur pe farmecul lui. Libidionosul copil nu există, deşi unele semne ar indica libidinoşi în devenire. Copiii sunt puri, iar libidinoşii adolescenţi intră în categoria libidinoşilor tineri. Ca să nu intru şi eu într-o categorie, cea a feministelor, susţin sus şi tare că nu toţi bărbaţii fac parte din categoria libidinoşilor dar , despre celelalte categorii…data viitoare!