Calorifere, grade si concerte

Ieri Regia Autonoma de Termoficare Craiova s-a gandit sa ne dea caldura. Am aflat de la cineva care locuieste in alt cartier, la ora 14.00 ca s-au incalzit caloriferele. La asemenea veste buna nu poti reactiona decat pozitiv, chiar daca nu se aude niciun zgomot in teava ca ar incepe sa bage apa fiarta si nici aerul nu e mai cald. Nu e nicio problema,seara cand vom ajunge acasa,vor fi 23 de grade inauntru! Am tras de timp in Murphy's Pub, la o portie de papanasi si am tremurat in tot timpul asta mai rau ca afara, visand la caldura din apartamentul meu. Ajunsa acasa, m-am simtit ca in paradis, dar nu datorita termoficarii, ci a caloriferului electric. Nu am reusit sa aflu daca vecinii sunt cei care si-au bagat nasul prin subsol sau caldura n-a urcat pana la etajul cinci(sa scandam : Ceausescu, Romaniaaa!), cert este ca nici astazi, in timp ce scriu, nu-mi este cald. Dar se aude ceva in calorifer, semn bun. Un semn bun a fost si concertul cu Scorpions, la care am avut noroc sa prind un loc bun, din care puteam zari unul dintre ecranele pe care era proiectat. pentru mine a fost peste asteptarile mele o formatie de asemenea calibru in Craiova, pentru altii a fost doar o trupa de bosorogi, de la care stiau doar trei cantece. Ma intreb daca muzica are varsta sau daca vreodata am fi visat noi, oltenii ca o sa-i vedem cantand pe Velodrom. Odata cu sfarsitul concertului, s-a dus si vremea frumoasa. Dar asta nu m-a intimidat si am mers sa-i vad si pe cei de la Zdob si Zdub, unde am tras concluzia clara: craiovenii n-au venit sa asculte rock( bine, asta era clar de la inceput), ci sa se plimbe. Erau o gramada de alei printre bietii rockeri veniti si din alte orase pentru a-i asculta pe zdubi, formate din oameni care miroseau a usturoi si comentau ca au venit toti jegosii la Velodrom( adica baietii in geci de motor si cu parul lung) . Am inghtit in sec ori de cate ori prietenii din Sibiu sau Bucuresti mi-au povestit despre concertele din orasul lor si am asteptat cu nerabdare trupele care au venit anul acesta la noi. In schimb au fost incantati de cortina din carton cu o gaura in locul fetei, oferita de un ziar local, cu o sigla ziarului respectiv cat cuprinde de mare, unde s-au ingramadit sa se pozeze, incantati de asemenea de Targul Olarilor de unde si-au putut cumpara cercei de fier pe care ii gaseau si in Banie, incantati de tarabele din parc cu palarii cu urechi de drac si sabii fluorescente. Nu stiu cand va fi urmatorul eveniment cultural de amploare in Craiova sau daca merita sa ma amestec intr-o multime care nu si-a dorit neaparat sa fie prezenta, insa nu a avut altceva mai bun de facut. Mai bine iau trenul si plec in alte orase pentru ca, aproape de noi, intr-un oras mic( Slatina) se canta(Goran Bragovic).

Caldura, fotbal si nimicuri

Cand nu ai alte griji, totul se rezuma la rezultatul pe care il va obtine echipa favorita de fotbal, in campionat. Discutiile se invart in jurul aceleiasi probleme: cine va bate, Turcia sau Germania? Oameni care nu sunt in curs de schimbare, in viata carora nu apare nimic imprevizibil. Doar acest rezultat poate schimba ziua respectiva. Oamenii ajung brusc sa nu se mai imparta in categorii. Joaca echipa tarii noastre si femeile devin microbiste, cei care gasesc fotbalul plictisitor se bucura totusi de rezultat pentru ca asta inseamna, in conceptia lor, patriotism, nu iubire fata de acest joc. Mai inseamna si solidaritate, pentru ca nu poti fi indiferent cand prietenul tau striga "goooool" sau iti plange pe umar cand fotbalistul sau preferat ratateaza mingea. Recunosc ca m-am aratat si eu brusc interesata de fotbal, brusc interesata si de discutii sterile purtate la terasa. M-am lasat integrata sau purtata de val. Sunt solidara vara aceasta cu oamenii care lupta, cu cei care renunta la visul lor, cu cei care sunt emo, cu cei carora le place jazz-ul, cu toti. Ma integrez si astept in fiecare zi sa se intample ceva marunt care sa ne schimbe ziua tuturor. E caldura mare si-mi permit sa-mi limitez punctul de vedere la un rezultat al meciului de astazi. Cred ca vara e anotimpul care uniformizeaza oamenii.

sarbatorim sau nu?

Cu două săptămâni înainte de Paşte am fost întrebată cum îmi voi petrece sărbătorile şi atunci am constatat că, multi îşi modeleaza viata în funcţie de evenimentele religioase, ca şi cum, daca totul ar ieşi perfect de sărbători, existenţa lor s-ar schimba radical sau, dacăpetrecerea sărbătorilor ar fi un eşec, s-ar prăbuşi totul. E perfect normal să vrei sa-ti petreci sarbatorile într-un mod cat mai placut, dar să faci o tragedie că anul acesta ai rămas în casă de Paşte, în loc să pleci la munte, e penibil. Să judeci oamenii în funcţie de felul în care au ales să-şi petreacă aceste câteva zile libere, e irelevant. Am observat că sărbătorile sunt motiv de depresie pentru persoanele singure, de parca atunci ar fi momentul să se gândească la starea lor emoţională, iar în restul timpului nu ar avea nevoie de cineva alături. De ce romanii fac curaţenie generală înainte de sărbători şi nu fac asta fără un motiv precis, de dragul igienei? De ce îşi cumpără haine înainte de Paste şi nu îmbracă un costum mai vechi dar frumos? De ce după ce sarbatorile trec, nu se mai distrează? Şirul întrebărilor ar putea continua. Concluzia mea este că românii folosesc sărbătorile religioase drept prilej de a-şi etala în faţa societăţii ce au mai bun, în urma unor eforturi pe care, în condiţii normale nu le-ar face. Gestul de a fi mai bun de sarbatori si de a fi speciali in acele zile este de lăudat, însă ar trebui făcut în mod regulat, fără a aştepta un eveniment deosebit.

dezamagirea sau negarea?

Dezamagirea sau negarea? Intrebarea e destul de simpla, nu ai decat cele doua optiuni, de cele mai multe ori cand ti se intampla o nedreptate. Oamenii aleg suferinta de tipul picaturii, pe termen lung, prefera sa fie falsi luni sau ani intregi, decat sa treaca prin suferinta glont, care pune capat situatiei. Pentru ca singuratatea e considerata un handicap, majoritatea prefera sa mimeze in fiecare zi, sa-si asculte partenerul vorbind despre job, sa mearga la mese in familie etc.Cred ca, pana la urma, toti mimam cate ceva, important e sa nu mimam viata noastra intreaga. In ceea ce priveste nedreptatea care ni s-a intamplat, lucrurile stau foarte simplu: nu esti obligat sa o accepti in continuare. Poti accepta faptul ca ti s-a intamplat si sa pui capat, sau poti nega, spunand ca nu ti se poate intampla asa ceva tocmai tie. Negarea inseamna de fapt acceptarea unei situatii nefavorabile. O anumita categorie de oameni face nota discordanta, nici nu accepta dezamagirea prin care trece, nici nu o neaga, ci incearca sa faca ceva in privinta asta. Ei, de obicei, fac totul pe dos, ei sunt revoltatii. Sa luma exemplul unui barbat inselat de iubita lui, nu poate accepta situatia asa cum e, nu o poate nici nega, asa ca face ceva in privinta asta, insa nu ceea ce ar fi logic. In loc sa-si paraseasca iubita, intr-un mod civilizat sau sa o ierte, el se razbuna pe cel cu care a fost tradat. Evenimentele capata proportii uriase pentru cei care vor sa schimbe ceva, insa nu stiu ce anume si se razbuna pe toti din jurul lor, fara sa faca nimic constructiv. Cineva mi-a omorat pisica, nu stiu cine, dar trebuie sa moara toti baietii de cartier! Prietena mea, mulatra, mi-a tras teapa azi, sa dispara toti negrii de pe fata pamantului, cu toate ca nu sunt rasista! Lista poate continua...Se poate ajunge la persoane imaginare, la religie, condamnam toti sfintii pentru ca nu ne-au ursit bine. E atat de greu sa recunosti ca ai fost dezamagit. La un moment dat cred ca suntem toti niste luptatori in slujba prostiei.

iluzia fericirii

Nu stiu exact ce e fericirea, cred ca e diferita pentru fiecare om in parte si oricine ar putea formula propria definitie. Important e sa fii fericit, nu sa traiesti in conformitate cu regulile generale ale fericirii, stabilite de majoritate. Ce faci insa cand ai probleme si te simti nefericit? Ideal e sa le depasesti, sa incerci sa le gasesti o rezolvare, nu sa le acoperi si sa mergi mai departe cu ele. Scriu acest articol pentru toti oamenii deosebiti care s-au lasat distrusi de alcool si droguri. Oameni din toate paturile sociale ajung sa devina dependenti de alcool. Sunt convinsa ca dependentii de alcool ar deveni lesne dependenti de droguri, daca ar avea toti posibilitatea sa le achizitioneze. Nu cred ca exista intotdeuna factori determinanti ai consumului de alcool. Unii ajung sa-l consume din plictiseala, altii ajung intr-o situatie la care nu se pot adapta. De cele mai multe ori anturajul este considerat vinovat de excesele lor, insa singurii responsabili sunt chiar ei, in special pentru ca nu fac parte din categoria oamenilor care sa fie influentati intr-o asemenea masura.Nu ma intereseaza cauza alcoolismului la oameni in general, ci doar ce ii impinge pe oamenii speciali spre alcool. Ce gol imens incearca sa umple si de ce se indeparteaza de realitate? E chiar atat de urata lumea in care traim, incat sa cautam senzatii false? Sunt intrebari la care nu pot raspunde pentru ca nici eu nu-mi depasesc intotdeauna problemele, pentru ca prefer de multe ori cand am o dilema sa uit de ea in vreun club. Care este firul subtire care ma desparte de alcool si de ce unii dintre noi raman prinsi in el ca intr-o panza de paianjen in care iau rolul paianjenului si se autodevoreaza? Intotdeauna raman probleme nerezolvate si inca cred ca sfatul cel mai prost pe care l-am primit vreodata a fost ca "timpul le rezolva pe toate". Timpul nu stie sa faca altceva decat sa treaca.

varsta iubirii

Ce tranforma o fiinta in centrul universului altei fiinte? Sa fie calitatile ei sau intamplarea de a fi in acelasi timp si acelasi loc cu ea, intr-un moment vulnerabil? Si care sunt trasaturile care ii aduc pe doi oameni impreuna? Varsta? Clody Bertola era mai mare decat Lucian Pintilie cu 20 de ani, Nichita Stanescu decat Dora cu 23 de ani, Diego Rivera decat Frida Kahlo cu 21 de ani, Gala mai mare cu 13 ani decat Salvador Dali, intr-o societate care cerea barbatului sa fie mai in varsta decat femeia. "O iubesc mai mult decât pe mama mea, mai mult decât pe tatăl meu, mai mult decât pe Picasso şi mai mult decât banii", spunea pictorul despre sotia sa.
Sa fie oare durata relatiei care stablieste compatibilitatea si rezistenta iubirii? Si totusi sunt iubiri care au rezistat dupa moartea unuia din parteneri. Leonard Cohen si Janis Joplin
"A fost odată ca niciodată un hotel în New York City. Şi în acel hotel era un ascensor. Într-o noapte, pe la ora trei, am întîlnit în acel hotel o femeie. Nu ştiam cine era. Mai tîrziu am aflat că era Janis Joplin şi am căzut unul în braţele celuilalt printr-un fel de proces divin de eliminare care transformă indiferenţa în compasiune. După ce a murit, am scris pentru ea acest cîntec". (Leonard Cohen despre "Chelsea Hotel"), Cher si Sonny Bono si din nou exemplele de mai sus. Frida a murit inaintea lui Diego, Gala a murit inainte lui Dali ,insa povestea a continuat pana astazi. Sa fie oare curajul? Da, asta cu siguranta! Daca Dali ar fi renuntat la Gala pentru ca era mai batrana, pentru ca era maritata si avea un copil? Daca ar fi ales o femeie potrivita ca varsta si potrivita exigentelor societatii si ale parintilor lui? Cate opere de arta s-ar fi pierdut si cat ar fi regretat? In concluzie, cred ca nimic nu conteaza in dragoste, se poate trece uneori peste orice si conteaza, totodata, totul: fiecare cuvant neinsemnat ce te poate ridica in slavi sau te poate face nefericit.

Doar o vorba sa-ti mai spun...

Astazi a murit George Pruteanu, la varsta de 61 de ani. Pruteanu a murit intr-o seara de primavara, nelasandu-ne in casa, sa-l plangem cum se cuvine. Cu putin timp in urma a murit "cel mai frumos din orasul acesta", Florian Pitis. Acum 11 ani a murit vocea Olteniei, unchiul meu, Sebastian Domozina. Inaintea lui, Sighi, alt unchi al meu, care nu a fost cunoscut dar care se poate alatura cu usurinta marilor minti. Undeva, departe de mine, cand inca nu ma nascusem au murit Janis Joplin si Jim Morrison, la o varsta la care altii incep sa traiasca. Marea drama nu e moartea pentru ca ei vor trai oricum vesnic prin ce au lasat in urma lor, ci faptul ca ramane un gol dupa ei, pe care nimeni nu-l poate umple. Ei au murit prea repede ca sa lase timp altui geniu sa se dezvolte. Cei care am stiut sa deschidem ochii, am invatat cate ceva din viata acestora dar niciodata din moartea lor. Oameni vesnici, care mai aveau multe de oferit lumii acesteia seci, oameni care lasa goluri si ma fac sa traiesc fiecare clipa ca si cum ar fi ultima...oameni...Caut o fraza care sa descrie acest fenomen de neinteles, care este moartea unui mare spirit, insa nu-mi vine in minte decat titlul pe care I.Peltz l-a dat cartii sale: "Treceri si petreceri". As vrea ca voi sa mai fi ramas macar o primavara...

Copiii, un pretext de a scapa de explicatii

Probabil o sa spuneti ca este usor sa vorbesti din afara, insa eu nu va neg meritele de parinti model celor care aveti copii si nu ma adresez tutror, ci doar celor care se folosesc de copii pentru a scapa din anumite situatii sau pentru a-si justifica deciziile. Sa luam ca exemplu o femeie, independenta financiar, cu un copil si un sot care o bate, o femeie care trage cu dintii de casnicia ei, iar pretextul ei este faptul ca acel copil va ramane fara tata. Nimic nu poate fi mai absurd. Un copil care asista la asemenea scene va ramane cu siguranta marcat. Teama femeii este de fapt felul in care va fi privita de societate fiind o mama singura sau faptul ca niciun alt barbat nu o va accepta alaturi cu un copil. Insa momentul in care te-ai hotarat sa faci un copil ar trebui sa insemne ca ai suficienta putere sa cresti copilul singura, in cazul unei situatii neprevazute. Femeia se plange tutror de comportamentul sotul ei, insa nu ia nicio hotarare in acest sens. Daca acel copil este ratiunea sa, dupa cum afirma, ar trebui crutat de asemenea atmosfera. Daca cineva se amesteca, incercand sa o ajute sa ia o decizie, femeia spune ca micutul are nevoie de un tata si prefera sa-si acopere vanataia de la ochi cu pudra, decat sa i se mai induca astfel de idei pagane. Nu e cu nimic vinovat copilul ca nu esti in stare sa iei o decizie si este ilogic sa ii reprosezi la batranete, sacrificiul facut pentru el. E un sacrificiu inutil, pe care femeia insasi a ales sa il faca. In locul femeii poate sta un barbat sau alta femeie, oameni incapabili sa iasa dintr-o relatie nepotrivita, care se tem sa fie criticati pentru ratarea lor in viata sentimentala si pretexteaza ca au impreuna un copil. Mai grave sunt cazurile in care copilul este deja mare, a depasit varsta de 20 de ani si e timpul sa fie pe propriile picioare, iar unul dintre parinti se agata de relatia esuata. Si atunci, fara pic de jena, iti spune in fata ca nu vrea sa traumatizeze "copilul". Acestea sunt cazurile in care incapacitatea de a lua o decizie e pusa pe seama copilului. O alta situatie e cea a parintilor care au renuntat la studii pentru a face un copil. Sunt "n" cazuri de mame care fac o facultate, crescandu-si in acelasi timp copiii. Nu are nicio vina copilul ca nu ai suficienta vointa pentru a merge mai departe. Cu atat mai mult, ai pentru ce lupta. In aceeasi categorie intra mamele carora nu le mai pasa de aspectul fizic, dupa ce nasc. Am copil, sunt maritata, nu mai am de ce sa fiu sexy- asta este conluzia la care ajung majoritatea femeilor din tara noastra. Nu copilul v-a uratit doamnelor, ci neglijenta. Nu puteti da vina pe copil pentru ca v-ati ingrasat in timpul sarcinii, ati avut suficient timp sa slabiti la loc, si nici pentru faptul ca nu mai aveti timp sa va machiati pentru ca va acest lucru va fura doar 10 de minute din ziua voastra. Trebuie sa mai adaug si categoria barbatilor care se plang ca nu au bani pentru ca trebuie sa le dea copiilor iar relatiile cu prietenii s-au pierdut, din lipsa de timp. Asupra copilului, ca de obicei e aruncata vina! Cati barbati spala, gatesc si schimba scutece? Putini! Cati barbati muncesc dupa program ca sa le faca un rost copiilor?Putini!Majoritatea n-au timp de altceva si nici bani pentru ca isi cumpara zilnic tigari si bere si stau in fata televiziorului, apoi ii cearta pe cei mici ca au luat 5 la romana. Si tot copilul e vinovat pentru ca nu e responsabil si pentru ca nu se creste singur. Un copil iti schimba viata cu siguranta, insa nu poti arunca asupra lui deciziile pe care ai hotarat sa le iei la un anumit moment din viata ta sau nerealizarile tale.

Despre Thomas, despre mine si despre decizii

Draga Thomas, stiu ca au mai scris si altii despre si pentru tine. Cu atat mai bine, acum avem material sa comparam si sa alegem partile bune, sa creem un Thomas perfect. Ca sa nu ramai cu impresia ca vei fi atacat direct, voi trece imediat la persoana a treia. Thomas este un barbat frumos, inteligent, solidar si are o masina frumoasa. Pentru societate asta este suficient. Pentru Thomas sunt persoana cu care petrece cel mai mult si mai placut timp. Cu toate acestea inaintea mea se afla multe persoane si multe obiective pentru ca el este un om corect. El joaca de multe ori rolul de care am nevoie la momentul respectiv. Thomas crede ca sunt o femeie puternica si ar fi gata sa ma sacrifice oricand, numai pentru ca pot trece peste orice. Thomas spune ca trebuie sa-mi fac ordine in viata, dar nu stie ca dezordinea n-a fost intamplator facuta. Desi Thomas mi-a daruit un inel, eu sunt singura. Desi incerc de multe ori sa-l inlocuiesc, eu sunt singura. Cand nu e langa mine, fug in multime si acolo e cel mai adanc sentiment de singuratate. Thomas ar fi putut fi perfect, daca nu ar fi vazut lucurile prin ochii altor oameni. Cel mai grav este ca el se complace sa traiasca intr-o lume lipsita de spirit, langa oameni ingusti. El este marele poet obligat sa scrie articole in ziarele locale, la rubrica meteo, este marele maestru obligat sa compuna manele, marele boem obligat sa faca calcule, marele matematician care trebuie sa ii inghita pe cei care spun 5 + 3= 10, marele literat care zambeste cand i se spune ca o carte stralucita este cea a Sandrei Brown, marea inima careia ii e interzis sa iubesca. Si asta numai pentru ca Thomas crede ca asa trebuie traita viata,cu compromisuri mari care multumesc turma. Hai,dragul meu Thomas sa inchidem impreuna ochii si sa bem 10 beri pentru ca a venit sezonul si sa adormim linistiti ca am procedat cum trebuie! Sa nu fim liberi ca afectam si iritam sistemul, sa nu ne atingem visul pentru ca trebuie sa avem limite. Nu conteaza cu ce ne-a inzestrat pe noi natura, conteaza incurcaturile cu care ne-am inzestrat noi pe parcursul vietii. Asta e ultimul semnal de alarma pe care-l trag pentru dragul meu Thomas, in functie de care va mai aparea sau nu in articolele mele. Acum mergem sa cinstim cum se cuvine primavara care a venit si sa mai pierdem timp pentru ca Thomas nu stie cat conteaza cand luam deciziile.

prieteni de ocazie sau de viata?

Prietenul este cel care iti sta alaturi si la bine si la greu. Nu sunt sigura ca asta e definitia corecta a prieteniei, insa am auzit-o de multe ori. Acelasi lucru e asteptat si de la casnicie. Poate pentru ca amble tipuri de relatii ar trebui sa dureze o viata.Prietenii copilariei mele au fost prieteni de loc.Cresteam in acelasi cartier si nu aveam alte optiuni.Cand eram mici aveam aceleasi gusturi, jucam aceleasi jocuri,mergeam la aceeasi scoala.Prima ruptura a produs-o liceul pentru ca unii dintre noi au reusit sa fie admisi la colegii si altii la scoli profesionale, apoi prima relatie sentimentala a unuia dintre noi. Dar cea mai mare prapastie intre mine si "prietenii de loc" a fost muzica.Eu eram dedicata unui anumit stil muzical ,iar ceilalti care ascultau tot ce le trecea pe langa urechi mi se pareau lipsiti de personalitate. Sa apartii unui gen muzical insemna nu numai sa asculti cantece, ci sa te imbraci si sa adopti filosofia acelui curent. In acea perioada mi-am facut prieteni de muzica. Au urmat prietenii de situatie, cei care se atasau de grupul cu care ieseam, apoi prietenii mosteniti, cei ai sorei, ai verisorilor. Prietenii adevarati au venit pe parcurs si au pornit de la prietenii de loc, chiar si de la cei de situatie. Ei pot veni de oriunde. Ei sunt prietenii de durata, pe care am reusit sa-i accept cu toate defectele lor. Sunt oameni care pot sa aiba sau nu ceva special, ceea ce insa ii face sa fie speciali este toleranta noastra fata de ei. Sunt oamenii pe care ii accept langa mine si cand au ceva de spus,dar si cand pierdem vremea impreuna.Unii au acelasi temperament ca mine, aceleasi interese, langa altii stau pentru ca firea lor opusa mie ma aduce cu picioarele pe pamant. Sunt diverse tipuri de prietenie si de la fiecare asteptam sau dam altceva. O prietenie poate incepe ca si o mare iubire, dintr-o chimie care exista intre oameni.Imi placi, de astazi putem fi prieteni sau nu-mi placi, nu poti fi prietenul meu. Nu exista explicatii pentru ca ne place sau nu un om. Prietenia de durata ar trebui insa sa treaca la pasul al doilea, cand defectele si calitatile ies la iveala si dupa toate acestea prietenii raman unul altuia loiali. Trebuie sa scriu si despre cum se termina o prietenie.Motivele sunt diverse.Cele determinate de o cearta sunt atat de multe, incat as pierde prea mult timp enumerandu-le.Cel mai dureros este insa cand o prietenie se pierde putin cate putin, fara niciun motiv, cand prietenii ies din ce in ce mai rar, pana cand ajung sa auda unul despre altul de la cunostinte comune.Se spune ca prietenia rezista la distanta,ca nu are granite de varsta sau de timp. Cu varsta sunt de acord, poti avea prieteni care isi pot lua oricand rolul de tata sau de copil, insa distanta este un fel de a spune ca inca pastrezi pe cineva in inima, insa relatia a murit demult. Prietenia poate muri in orice clipa, depinde de noi cate compromisuri suntem dispusi sa facem , cat puteam accepta din prietenul nostru si cat vrem sa mai continuam.

strainii si diferenta dintre aici si acolo

Blue moon , u saw me standing alone, without a dream in my heart, without a love of my own...Am plecat din Romania cu gandul ca voi ramane acolo unde se canta la acordeon pe strada si arta este apreciata, femei frumoase de culoare canta in restaurante de lux, barbatii au fular la gat si vara, unde sunt baruri gotice si oameni liberi. Prima destinatie a fost Franta, prima iesire a fost intr-un local micut, pe malul marii. Bere alba, fructe de mare, fete de masa de plastic... nici pic de bun gust, nici pic de lux. Oamenii mancau cu mana si aveau limuzinele parcate la iesire. Dintr-o data am prins un curaj nebunesc si o siguranta absoluta ca, peste un timp scurt voi avea si eu o limuzina.Faceam parte din lumea lor si intrasem in mare pana la genunchi, cu toate ca lumea era in geci de iarna. Prima senzatie de libertate si inca nu luasem contact cu Franta. A urmat Parisul si stiu ca as putea scrie un intreg roman despre zilele petrecute acolo dar ma rezum la primele stari : libertate, libertate, libertate. Street dance, chinezi pictand, ultimul nivel al turnului, vant, miros de flori...si imediat au aparut femeile paroase, oamenii prost imbracati, urina de la colturi, cersetorii...M-am intors dupa cateva zile acasa. La toaleta din avion barbatii facusera coada, in timp ce eu imi curatam pantofii de nisipul parizian. N-am apucat sa simt singuratatea, nici dorul de casa. Primul meu dor imens de pana atunci a fost dorul de Franta. A urmat Italia si am vazut cei mai frumosi barbati, cei pe care credeam sa-i intalnesc in Franta, am vazut cluburile in care am intrat fara probleme cu legitimatia mea de presa din Romania, dovada ca prosti exista pretutindeni. Am gasit acolo unele lucuri pe care le asteptam cand am plecat prima oara din tara si m-am gandit ca, daca voi vizita fiecare colt al lumii,voi gasi tot ce-mi trebuie,voi aduna in mine si voi fi fericita. As vrea sa va povestesc cum imi obligam prietenii sa stea cu mine ore intregi la Fontana di Trevi si ca nimeni nu intelegea de ce nu ma plictiseam, insa mi-e teama ca nici voi n-ati intelege si in plus, despre monumente puteti citi destule pe internet. Cati oameni frumosi am intalnit, cati oameni destepti, cati oameni dezinhibati, cati bogati, cati talentati... toti seci , nimeni pentru mine. Nu mi-am imaginat cand am plecat de acasa atata extravaganta si cand am ajuns inapoi in tara, cate un baiat gelat,cu o masina straina si doua carti citite incerca sa ma faca sa ma indragostesc. Oameni seci in Italia, oameni seci in Franta, sentiment de singuratate. Acasa am descoperit ca singuratatea nu vine de la faptul ca nu ai langa tine ceea ce cunosti deja, ci de la faptul ca nu gasesti niciunde ce cauti si incepi sa te intrebi daca exista sau daca esti singurul care isi doreste asa ceva. Atunci devii singur, tocmai cand e multa lume in jurul si in viata ta. O perioada m-am distrat atat de mult, incat nu-mi aminteam cum arata figura mea fara zambet, apoi am simtit acasa ,printre cei dragi, sentimentul de sec din nou si mi-am amintit de descoperirea mea : ca in fiecare tara as putea gasi ceva nou. A urmat Anglia. Acolo oamenii nu faceau gratare fara sa obtina aprobare, acolo ploua si-mi duceam viata numai inauntru. Scurte perioade departe de casa, nu va pot spune de fapt cum e sa locuiesti in strainatate, stiu doar, cum mi-au reprosat cei de aici, sa ma distrez in fiecare colt de pe pamant. Acasa pentru mine poate insemna pub-ul din Anglia dar la fel de bine barul de pe strada mea, acasa poate fi sora, parintii, prietenii dar la fel de bine un barbat de care m-as putea indragosti in Paris. Distanta nu e intre tari, ci intre noi si visul nostru. Blue moon, now I'm no longer alone, witout a dream in my heart, without a love of my own...

Diego Rivera

Am simtit nevoia sa scriu despre Diego Rivera pentru ca a fost omul cel mai important din viata si sufletul Fridei Kahlo. Daca cineva ajunge atat de departe in altcineva si transforma ceva atat de formal,precum e casnicia, intr-o legenda, atunci vorbim despre batranul gras, cu multe amante si multa faima. Diego a fost un pictor mural si cel mai mare interpret al revolutiei ruse, cum spunea despre el Trotki, dar mai presus de toate a fost sotul Fridei. Cu toate ca articolul ii este dedicat, trebuie sa va spun ca a fost un pictor mai slab decat Frida Kahlo si nici ca sot n-a fost prea grozav, inselandu-si consoarta de nenumarate ori, chiar si cu sora acesteia. Totusi Frida s-a recasatorit, cu acelasi tradator, care desi nu i-a fost fidel, i-a ramas loial pana la moarte, asa cum a promis. A fost un timp in care n-am putut accepta ideea ca Frida a putut iubi un barbat care i-a adus sufletul in aceeasi stare in care ii era trupul, impartindu-l in zeci de fragmente dureroase.
Probabil ca arta Fridei n-ar fi ajuns la noi , daca nu ar fi aparut acest geniu in viata sa...geniu nu in pictura, ci intr-ale vietii, Diego spunea ca subiectul este pentru pictor ceea ce sunt sinele pentru locomotiva. Un pictor nu poate realiza nimic fara subiect. Subiectul in destinul Fridei a fost el...elefantul cu porumbita, asa cum erau numiti, au ramas in tablourile ei, legati pentru eternitate . Cu 21 de ani mai mare si obez( repet doar pentru a va forma imaginea lui precisa) ,pictorul a avut un rol neasteptat in suprarealism, prin descoperirea si promovarea sotiei sale.
"Viata mea a fost marcata de doua accidente groaznice.In primul rand, am fost calcata de tramvai. In al doilea, l-am cunoscut pe Diego." Da,Frida,inca o data iti dau dreptate,insa nu ma pot abtine sa amintesc ca asa ti-ai intins sentimentele pana unde nu credeam ca e posibil, si asa ai pus pete de durere si iubire pe panza. Diego a spus despre tine :"Poate ca atunci n-o stiam, dar Frida devenise cea mai importanta persoana din viata mea". Incet, incet grasanul comunist a devenit o persoana importanta si pentru mine.
Sexul e ca urinatul, oamenii il iau prea in serios, a spus Rivera. Viata unui geniu care a depins de un barbat care a "urinat" cam des, asta m-a determinat sa scriu despre un om pe care nu l-am cunoscut si care ,intr-un timp, m-a dezgustat. Lui Diego ii place sa fie in centrul atentiei. A spus-o Frida si iertati-ma ca imi termin pana la urma povestea prin cuvintele ei. Cred, gandindu-ma la ei, ca devii important atunci cand incepi sa existi in cineva.

intre femei si barbati

Vreau pentru o zi sa separ femeile de barbati , doar pentru a intelege ce inseamna sa iesi la o bere, numai cu persoane de acelasi sex ca tine si sa excluzi categoric persoanele de sex opus. Intr-o zi un prieten mi-a spus ca nu putem iesi la bere pentru ca e seara baietilor, un prieten care inisista de obicei sa iesim impreuna, un prieten cu care vad filme, cu care vorbesc despre toate si despre nimic. In afara de orgoliul meu ranit, asta m-a facut sa ma gandesc ca prietenul meu se incadreaza intr-o categorie plina de prejudecati. In aceeasi seara, am iesit si eu...tot cu baietii. Mi s-a reprosat atunci ca nu sunt corecta, ca ar fi trebuit sa ies cu fetele, ca nu se cade ca o femeie sa iasa cu cinci barbati. Dar daca un barbat iese cu cinci femei? Nu vreau sa vorbesc despre asta prea mult pentru ca ma gandesc cu groaza cum barbatii care se culca cu multe femei sunt considerati modele la care aspira tot sexul masculin iar femeile care experimenteaza asa ceva sunt curve...Sa va povestesc despre iesirea mea cu barbatii, prieteni buni, vechi. Am baut bere, am vorbit despre masina mea preferata, despre relatiile lor, despre job-ul meu, despre ultimul chef. Am facut enumerarea pentru ca au fost singurele subiecte atinse. A doua zi, prietenul "tradator" m-a sunat sa-mi povesteasca seara cu baietii. Baietii mei, la fel ca baietii lui, veseli si banali, cu diferenta ca ei nu accepta fete in seara cu meci, spre exemplu. A urmat iesirea mea numai cu fete, atunci a fost un pic mai bine pentru ca am avut de discutat un subiect in plus: trauma mea in legatura cu prietenul. Trista impartire a lumii intre barbati si femei...Imi aminteste de timpurile in care barbatii isi "atingeau" sotiile pentru a se incadra in comunitate. Si femeile procedeaza la fel, se strang la cafea si barfesc si-si plang de mila. Cer atentie, apoi se plang ca se simt sufocate. Vor un barbat potent si atunci cand au, gasesc scuza potrivita pentru a deveni frigide, la fel ca vecina lor, la fel ca eroina de telenovela langa barbatul tradator. Ma intreb acum cum e posibila aceasta distanta intre barbati si femei intr-o lume plina de prostie, impartita in mod egal la ambele sexe???

relatii intre oameni sau inumanitate

Cele mai citite articole, de catre femei , sunt cele care poarta numele "Secretele unei relatii fericite" sau " 10 pasi pentru o casnicie perfecta", "Sa ne amintim de prima zi in care ne-am cunoscut". De ce nu vorbeste nimeni despre faptul ca oamenii n-au nevoie sa fie fericiti intr-o relatie, ca de multe ori prefera sa fie intr-o relatie nepotrivita, numai pentru ca acestia "iubesc"?In plus, un cuplu implica mai multe persoane: prietenii ei, prietenii lui, parintii, colegii etc. Persoanele care intra in decor nu au viata personala sau o au relatie"fericita" de multa vreme si asadar nimic nou in viata lor. Intrusii, atunci cand te vad intr-o relatie nepotrivita si realizeaza asta, ori te ajuta sa te intorci in acelasi balamuc, ori iti plang de mila, il judeca pe cel vinovat si te victimizeaza pe tine. Il/o barfesc pe "nemernic/a" si dupa ce faci pasul impacarii, ti se spune "ma bucur ca esti fericit". Pe "nemernic" il abordeaza in alt fel.Lui i se spune" cat ma bucur ca sunteti iar impreuna!!!" si spera ca perechea nemernicului nu-i va dezvalui niciodata acestuia comportamentul de iuda. Al doilea tip de oameni "saritori" este de acord cu tine, in suferinta ta si te incurajeaza ,spunandu-ti ca te vei impaca, ceea ce este posibil, insa nu ar avea sens, cel putin nu pentru cei care nu sunt masochisti. Am putea spune ca exista a treia categorie de oameni, care te scot la o bere si-ti arata cat de frumoasa este viata, cu sau fara relatia ta potrivita, insa aceasta nu face parte din relatie. Oamenii acestia privesc lucid, degajat si nu sunt interesati decat de tine ca persoana, nu de iubirile tale. Parintii ,in general , nu sunt interesati de relatii potrivite si nici macar fericite. Ei probabil stiu ca e foarte greu sa nimeresti asa ceva. Pe majoritatea ii intereseaza sa aiba o situatia materiala buna, sa nu bea, sa nu se drogheze ,sa nu fie afemeiati, curve sau sa aiba un copil dintr-o casnicie anterioara. Nu am terminat cu persoanele care fac parte dintr-un cuplu, dar de teama sa nu devin plictisitoare, o sa va vorbesc despre cei doi nefericiti. Unul din ei se implica mai mult, celalat asteapta totul pe tava si chiar si asa poate spune si cu siguranta poate sa aiba dreptate, ca lipseste ceva. Acesta este cuplul normal. Unul sufera dar adora suferinta, celalat stie , se plictiseste, se enerveaza dar nu se desparte. Se cearta( evit sa spun ca se bat pentru ca aici vorbesc doar despre oameni) insa sunt impreuna si pot spune ca duc o viata normala, fata de ciudatii care n-au pe nimeni de sarbatori. Al doilea tip de cuplu ar fi cel in care ambii se iubesc, apoi unul din ei face ceva gresit si-i pare rau. Deodata situatia devine cea a primului cuplu. Sclav- stapan- iubirea dintre oameni. Prieteni, lasati-ma sa ma despart de omul "potrivit" mie, sa fiu cu cel nepotrivit sau cu ambii. Nefericirea asta ma face fericita ca si pe restul oamenilor. Va rog!

lumea intre razboi si pace

Nimeni nu este de neinlocuit!Asta mi s-a spus, cand vorbeam despre despartire. Nimic nu este mai neadevarat. Eu l-am dat exemplu pe Dali,ca suprarealist de neinlocuit si mi s-a spus ca exista mii de pictori nedescoperiti. L=am dat ca exemplu pe Zola ca mare scriitor si mi s-a spus ca s-au scris carti mai bune ca ale lui, pe bunica mea ca om bun si mi s-a spus ca a fost Isus inaintea ei…Totusi in viata mea exista persoane de neinlocuit,am continuat sa-mi sustin punctul de vedere, fara a mai avea argumente. Am concluzionat, intr-un final ca totusi ,ceea ce ii face pe oameni de neinlocuit e importanta pe care o au in viata ta si nu in intreaga lume.Un om poate fi de neinlocuit doar pentru altul, nu pentru un intreg univers.Eu am lumea mea intr-o lume mare si realizarile mele nu mai au sens, chiar cand sunt admirata de multimi intregi, daca nu le impartasesc celor dragi. Trebuie sa raportez sentimentul de iubire la o fiinta, nu-mi ajunge sa stiu ca sunt capabila de iubire. Acea fiinta, care seamana atat de bine cu alte fiinte e de neinlocuit. Am pus in locul ei fiinte care au acelasi tip de par si acelasi timbru vocal, coloranti cu arome identic naturale si n-au inlocuit-o, chiar daca erau egale pe planuri diferite. Mi s-a spus atunci ca oamenii normali nu pot iubi mai mult de doi ani si ca iubirile de-o viata sunt cazuri patologice. Brusc am realizat ca razboiul nu e dus in lumea mea, asa cum credeam ,ci intre lumea mea,cu toti cei care sunt in ea, si lumea intreaga, universul meu contra Universului. Iubirea mea tine o viata pentru ca iubesc o fiinta de neinlocuit. Sunt iubiri legendare, care nu se termina dupa o viata, asa cum e cea a lui Dali pentru Gala, acel Dali despre care eu inca sustin ca e de neinlocuit.