sarbatorim sau nu?

Cu două săptămâni înainte de Paşte am fost întrebată cum îmi voi petrece sărbătorile şi atunci am constatat că, multi îşi modeleaza viata în funcţie de evenimentele religioase, ca şi cum, daca totul ar ieşi perfect de sărbători, existenţa lor s-ar schimba radical sau, dacăpetrecerea sărbătorilor ar fi un eşec, s-ar prăbuşi totul. E perfect normal să vrei sa-ti petreci sarbatorile într-un mod cat mai placut, dar să faci o tragedie că anul acesta ai rămas în casă de Paşte, în loc să pleci la munte, e penibil. Să judeci oamenii în funcţie de felul în care au ales să-şi petreacă aceste câteva zile libere, e irelevant. Am observat că sărbătorile sunt motiv de depresie pentru persoanele singure, de parca atunci ar fi momentul să se gândească la starea lor emoţională, iar în restul timpului nu ar avea nevoie de cineva alături. De ce romanii fac curaţenie generală înainte de sărbători şi nu fac asta fără un motiv precis, de dragul igienei? De ce îşi cumpără haine înainte de Paste şi nu îmbracă un costum mai vechi dar frumos? De ce după ce sarbatorile trec, nu se mai distrează? Şirul întrebărilor ar putea continua. Concluzia mea este că românii folosesc sărbătorile religioase drept prilej de a-şi etala în faţa societăţii ce au mai bun, în urma unor eforturi pe care, în condiţii normale nu le-ar face. Gestul de a fi mai bun de sarbatori si de a fi speciali in acele zile este de lăudat, însă ar trebui făcut în mod regulat, fără a aştepta un eveniment deosebit.

dezamagirea sau negarea?

Dezamagirea sau negarea? Intrebarea e destul de simpla, nu ai decat cele doua optiuni, de cele mai multe ori cand ti se intampla o nedreptate. Oamenii aleg suferinta de tipul picaturii, pe termen lung, prefera sa fie falsi luni sau ani intregi, decat sa treaca prin suferinta glont, care pune capat situatiei. Pentru ca singuratatea e considerata un handicap, majoritatea prefera sa mimeze in fiecare zi, sa-si asculte partenerul vorbind despre job, sa mearga la mese in familie etc.Cred ca, pana la urma, toti mimam cate ceva, important e sa nu mimam viata noastra intreaga. In ceea ce priveste nedreptatea care ni s-a intamplat, lucrurile stau foarte simplu: nu esti obligat sa o accepti in continuare. Poti accepta faptul ca ti s-a intamplat si sa pui capat, sau poti nega, spunand ca nu ti se poate intampla asa ceva tocmai tie. Negarea inseamna de fapt acceptarea unei situatii nefavorabile. O anumita categorie de oameni face nota discordanta, nici nu accepta dezamagirea prin care trece, nici nu o neaga, ci incearca sa faca ceva in privinta asta. Ei, de obicei, fac totul pe dos, ei sunt revoltatii. Sa luma exemplul unui barbat inselat de iubita lui, nu poate accepta situatia asa cum e, nu o poate nici nega, asa ca face ceva in privinta asta, insa nu ceea ce ar fi logic. In loc sa-si paraseasca iubita, intr-un mod civilizat sau sa o ierte, el se razbuna pe cel cu care a fost tradat. Evenimentele capata proportii uriase pentru cei care vor sa schimbe ceva, insa nu stiu ce anume si se razbuna pe toti din jurul lor, fara sa faca nimic constructiv. Cineva mi-a omorat pisica, nu stiu cine, dar trebuie sa moara toti baietii de cartier! Prietena mea, mulatra, mi-a tras teapa azi, sa dispara toti negrii de pe fata pamantului, cu toate ca nu sunt rasista! Lista poate continua...Se poate ajunge la persoane imaginare, la religie, condamnam toti sfintii pentru ca nu ne-au ursit bine. E atat de greu sa recunosti ca ai fost dezamagit. La un moment dat cred ca suntem toti niste luptatori in slujba prostiei.

iluzia fericirii

Nu stiu exact ce e fericirea, cred ca e diferita pentru fiecare om in parte si oricine ar putea formula propria definitie. Important e sa fii fericit, nu sa traiesti in conformitate cu regulile generale ale fericirii, stabilite de majoritate. Ce faci insa cand ai probleme si te simti nefericit? Ideal e sa le depasesti, sa incerci sa le gasesti o rezolvare, nu sa le acoperi si sa mergi mai departe cu ele. Scriu acest articol pentru toti oamenii deosebiti care s-au lasat distrusi de alcool si droguri. Oameni din toate paturile sociale ajung sa devina dependenti de alcool. Sunt convinsa ca dependentii de alcool ar deveni lesne dependenti de droguri, daca ar avea toti posibilitatea sa le achizitioneze. Nu cred ca exista intotdeuna factori determinanti ai consumului de alcool. Unii ajung sa-l consume din plictiseala, altii ajung intr-o situatie la care nu se pot adapta. De cele mai multe ori anturajul este considerat vinovat de excesele lor, insa singurii responsabili sunt chiar ei, in special pentru ca nu fac parte din categoria oamenilor care sa fie influentati intr-o asemenea masura.Nu ma intereseaza cauza alcoolismului la oameni in general, ci doar ce ii impinge pe oamenii speciali spre alcool. Ce gol imens incearca sa umple si de ce se indeparteaza de realitate? E chiar atat de urata lumea in care traim, incat sa cautam senzatii false? Sunt intrebari la care nu pot raspunde pentru ca nici eu nu-mi depasesc intotdeauna problemele, pentru ca prefer de multe ori cand am o dilema sa uit de ea in vreun club. Care este firul subtire care ma desparte de alcool si de ce unii dintre noi raman prinsi in el ca intr-o panza de paianjen in care iau rolul paianjenului si se autodevoreaza? Intotdeauna raman probleme nerezolvate si inca cred ca sfatul cel mai prost pe care l-am primit vreodata a fost ca "timpul le rezolva pe toate". Timpul nu stie sa faca altceva decat sa treaca.

varsta iubirii

Ce tranforma o fiinta in centrul universului altei fiinte? Sa fie calitatile ei sau intamplarea de a fi in acelasi timp si acelasi loc cu ea, intr-un moment vulnerabil? Si care sunt trasaturile care ii aduc pe doi oameni impreuna? Varsta? Clody Bertola era mai mare decat Lucian Pintilie cu 20 de ani, Nichita Stanescu decat Dora cu 23 de ani, Diego Rivera decat Frida Kahlo cu 21 de ani, Gala mai mare cu 13 ani decat Salvador Dali, intr-o societate care cerea barbatului sa fie mai in varsta decat femeia. "O iubesc mai mult decât pe mama mea, mai mult decât pe tatăl meu, mai mult decât pe Picasso şi mai mult decât banii", spunea pictorul despre sotia sa.
Sa fie oare durata relatiei care stablieste compatibilitatea si rezistenta iubirii? Si totusi sunt iubiri care au rezistat dupa moartea unuia din parteneri. Leonard Cohen si Janis Joplin
"A fost odată ca niciodată un hotel în New York City. Şi în acel hotel era un ascensor. Într-o noapte, pe la ora trei, am întîlnit în acel hotel o femeie. Nu ştiam cine era. Mai tîrziu am aflat că era Janis Joplin şi am căzut unul în braţele celuilalt printr-un fel de proces divin de eliminare care transformă indiferenţa în compasiune. După ce a murit, am scris pentru ea acest cîntec". (Leonard Cohen despre "Chelsea Hotel"), Cher si Sonny Bono si din nou exemplele de mai sus. Frida a murit inaintea lui Diego, Gala a murit inainte lui Dali ,insa povestea a continuat pana astazi. Sa fie oare curajul? Da, asta cu siguranta! Daca Dali ar fi renuntat la Gala pentru ca era mai batrana, pentru ca era maritata si avea un copil? Daca ar fi ales o femeie potrivita ca varsta si potrivita exigentelor societatii si ale parintilor lui? Cate opere de arta s-ar fi pierdut si cat ar fi regretat? In concluzie, cred ca nimic nu conteaza in dragoste, se poate trece uneori peste orice si conteaza, totodata, totul: fiecare cuvant neinsemnat ce te poate ridica in slavi sau te poate face nefericit.